Are propriile teluri si ambitii, dar acestea nu sunt prioritare fata de familia sa. Rolul de sotie ori mama o satisface la fel de mult ca si cel de director al unei companii multinationale. Daca tovarasul ei de viata a facut-o sa se simta iubita, protejata, dorita si apreciata, ea l-a sprijinit in schimb, in materializarea ambitioaselor lui teluri, oferindu-i, totodata, o profunda si nepieritoare dragoste.

Mirela este femeia care atrage toate privirile de pe o plaja insorita a marii, dar si o „cercetatoare cufundata intr-o munca de laborator” intr-un experiment avand darul de a salva omenirea. In strafundurile sufletului sau este o femeie interesata de siguranta, seriozitate si respect.

Provenind dintr-o familie modesta dar fericita, a ajuns sus cu mult inaintea altora, care au luat startul inaintea sa. Ea a realizat acest lucru intr-un mod atat de subtil incat nu poti nici macar concepe cum de a reusit atat de repede sa strabata un lung si anevoios drum in viata.

In continuare, va lasam sa va delectati cu acest interviu delicios si fabulos, cu multe picanterii din viata artistei.

MIRELA NASTURICA: „AM SA CONSTRUIESC O BISERICA SI AM SA BOTEZ MULTI COPII”

Descrie-te in cateva cuvinte… scoala, familia… Cine este Mirela Nasturica?

INTERVIU MIRELA NASTURICA 1Avand o familie fericita, am avut si o copilarie frumoasa. Eu si sora mea care este mai mica cu un an, Cornelia, ne-am nascut in Bucuresti, dar parintii mei, mama (Ilie Florica) si tata (Ilie Constantin) au hotarat ca noi sa crestem frumosi si sanatosi, ne-am retras cu totii in comuna Afumati.

Parintii mei provin din aceasta comuna. Eu am fost un copil cuminte spre deosebire de sora mea care a fost ca un baiat. Din pacate, mama mea a murit acum patru ani si noi surorile am ramas foarte apropiate, ne iubim atat de mult ca ne sunam in fiecare zi. Ne impartasim si bucuriile dar si supararile, fiindca parintii asa ne-au educat. De multe ori o intrebam pe mama mea cum de noi copiii nu am simtit niciodata cand se mai certa cu tata, sau cand aveau vreo problema de rezolvat si ea imi spunea: „Mami, ca sa cresteti frumos nu trebuie sa stiti voi de problemele noastre”.

Mama mea a lucrat artizanat, mai exact facea covoare manual, iar tata a lucrat ca seful unei echipe de vulcanizatori intr-o intreprindere. El a fost un om cinstit si corect. In cei 35 de ani de munca in care a raspuns de toti angajatii pe care i-a avut in echipa nu a avut probleme. S-a limitat doar la serviciul lui. Este un om foarte calculat, calm si linistit, stie cand sa vorbeasca sau sa taca.

Nu-mi aduc aminte copii fiind, stiti ca mai faceam si noi boacane, tata nu ne-a dat niciodata vreo palma, atat mie sau surorii mele, exclus mamei. Ştiam ca mama avea probleme de sanatate si noi, fetele nu le creeam probleme. Mama ne pregatea de cu seara uniformele de scoala, dimineata micul dejun si de restul noi ne ocupam, adica ne pregateam ghiozdanele, noi singure ne imbracam. Parinti mei ne supravegheau tot timpul, cant tata lucra statea mama cu noi si cand mama lucra statea tata cu noi.

Viata noastra de familie era asa de frumoasa de parca tot timpul era o petrecere. Imi pare rau ca spun dar copiii din ziua de astazi nu mai au copilaria aia pura si nevinovata, cum am avut-o noi. Ma uit la copiii mei, pot sa le dau si luna de pe cer, sa le cumpar telefoane sofisticate sau altceva care este la moda, fiindca se plictisesc repede de ele.

Copilaria lor parca nu mai au are farmecul de altadata si asta datorita televizorului. La tv, vad fel de fel de emisiuni care nu ar trebui sa le vada, fiindca isi iau modele dupa toate pitipoancele. Ma uit la fetita mea Sara ce pretentii are, desi are o varsta frageda, cum sa se imbrace, cu ce sa se incalte, fiindca se uita la televizor si vede fetele astea tinere cum se imbraca, cum se comporta si se ia dupa ele. Apoi mai sunt desenele animate cu monstrii, cu roboti care parca le induce copiilor violenta si afla lucruri pe care nu ar trebui sa le stie la varsta lor.

De exemplu, pe Cartoon Network a fost derulat un film cum o mamica care nastea si Sara era foarte atenta acest lucru. Bineinteles, ca fetita mea a inceput sa-mi puna fel de fel de intrebari. Nu sunt de acord cu aceste emisiuni sau filme, sa le vada copiii nostri fiindca ii maturizeaza prea devreme si nu se mai bucura de clipele frumoase ale varstei lor. Daca copiii mici cunosc si vad aceste lucruri la varste mici ce mai fac la varsta noastra. Anii copilariei au spirit ludic si trebuie sa ii petreci cum este firesc odata cu varsta.

Dar sa revenim la ale noastre… Şcoala generala am facut-o la Afumati. Parintii mei au avut serviciu de asa natura ca nu aveau cum sa faca naveta cu noi. Avand de mica aptitudini muzicale eram pusa mereu la serbarile scolare sa cant. Mai departe am incercat sa intru la Liceul „Iulia Hasdeu”, la sectia Limbi straine si fiindca nu am fost pregatita indeajuns am picat la examen. Dupa aceea i-am propus mamei mele sa urmez o scoala de asistente medicale, dar ea mi-a indrumat pasii spre o cariera muzicala.

In comuna era o formatie unde unchiul meu canta la acordeon. Mama m-a indrumat sa fac acest lucru la indemnul educatoarei, dirigintei de la scoala fiindca le placea cum interpretam toate melodiile impuse de dumnealor. Cand unchiul meu m-a auzit cantand imediat mi-a propus sa intru in formatia lor, sa incep sa cant cu ei si uite asa, la varsta de 13 ani, m-am trezit cantand cu o formatie la toate nuntile sau evenimentele la care eram chemati.

Cand tata a vazut ca treaba e serioasa a cumparat o statie si nu era nunta sau eveniment sa nu mearga cu mine impreuna. Intre timp am intrat si la Liceul de Muzica „Dinu Lipatti”. Am luat examenul cu brio la sectia Canto-Popular avandu-l ca profesor pe dl. Gavril Prunoiu. Din mana lui au iesit foarte multe talente, consacrate astazi. Doamne, ce mandri erau parintii mei de mine… era o fericire in familie.

Pot sa mai spun ca domnul profesor Prunoiu m-a trimis la multe concursuri si festivaluri din tara unde am castigat multe premii. Fiindca de la liceu veneam acasa tarziu, cam pe la 9-10 seara si faceam naveta Bucuresti-Afumati, parintii mei au hotarat sa stau la internatul scolii. Acolo le-am cunoscut pe colegele mele cu care am petrecut patru ani cu multe amintiri frumoase.

Ne intelegeam foarte bine, erau niste fete minunate si tare as vrea sa ma mai intalnesc cu ele. Intr-o zi am avut surpriza placuta cand una dintre colege m-a sunat, cand eu eram intr-o emisiune la ETNO TV. Asa m-am bucurat a ele nu m-au uitat, dar totodata m-am si intristat fiindca ele nu au putut sa aiba o cariera muzicala dupa ce au absolvit un liceu de profil. Imi pare rau ca au ramas in anonimat fiindca Dumnezeu le-a inzestrat cu voci bune si talent.

Din 1998, imediat cum am terminat liceul, am plecat sa cant pe vasele de croaziera si am stat 10 ani. In fiecare an, am plecat din luna martie-aprilie si mai veneam acasa in luna octombrie-noiembrie, asta insemnand ca sase luni le petreceam acolo. Am ajuns sa cant pe vasele de croaziera datorita sotului meu. Acolo am cantat orice fel de gen de muzica dupa cerintele turistilor.

Din anul 2000 a trebuit sa fac pauza, fiindca l-am nascut pe baietelul meu, Robert, iar din anul 2007 cand am nascut-o pe Sara am hotarat sa nu mai plecam deloc. Nu puteam nici sa stam departe de copii, dar nici sa ii luam cu noi, fiindca acolo aveam un program foarte incarcat si nu aveam timp de ei.

Daca nu plecam poate si noi eram printre artistii cei mai cunoscuti, dar noi fiind si foarte indragostiti unul de altul, Elvis era foarte cunoscut, apreciat si nu putea sa renunte fiindca tot timpul era chemat patroni si eu l-am urmat cum era si firesc. Oricum, nu-mi pare rau, am si muncit dar ne-am si petrecut cei mai frumosi ani din viata. Cum spuneam, patronii de acolo ne-au placut si apreciat foarte mult si Elvis a fost propus sa fie impresarul celor cinci formatii care cantau pentru fiecare vas in parte. Acolo am invatat si asimilat impreuna toate genurile de muzica.

Crezi ca talentul se mosteneste?

Cu munca iti mentii performanta iar cu talentul te nasti. Cat a-i munci daca nu ai o farama de talent tot degeaba. Sunt atatia care canta, fac tot posibilul dar nu este de ajuns sa ajunga celebri. Dar si cu multa munca ajungi acolo unde ti-ai propus daca ai un pic de noroc.

Cum se lanseaza un talent?

Promovarea unui viitor artist se face numai financiar. Nu stiu daca exista vreun impresar sa te promoveze fara bani. Cred ca singurul care promoveaza tinere talente fara bani pe piata muzicala si la tv este dl. Horia Moculescu. Cel putinu am auzit nimic rau despre domnia-sa. Astea sunt vremurile si trebuie sa ne conformam cu ele. La noi tara geme de talente, dar degeaba fiindca vin unele cu bani, isi arata posteriorul gol si incep ziarele mondene sa scrie despre ele, si uite asa se trezesc peste noapte ca sunt mari vedete. Se promoveaza numai muzica ritmata si nu muzica de buna calitate.

Ce ar face Mirela Nasturica daca ar avea in cont milioane de euro?

Daca as avea bani multi, in primul rand as construi o biserica. As lasa in urma mea un loc in care stiu ca lumea se poate ruga si ca exista o permanenta comuniune intre Dumnezeu si oameni, bineinteles ca mi-ar pune si mie o lumanare. In al doilea rand mi-as ajuta familia sa aiba un trai decent, fara a avea grija zilei de maine. Eu ma stiu pe mine, avand doi copii, desi slava Domnului nu-mi lipseste nimic, tot ma gandesc la copiii mei ce voi face in fiecare zi pentru ei. Apoi as boteza toti copiii care n-au avut parintii posibilitatea sau pe cei din orfelinate i-as increstina in numele lui Dumnezeu. I-as ajuta cu hrana, hainute, jucarii si tot ce le lipseste pentru a-i face fericiti.

Colectionezi ceva?

Doar cand eram mica, colectionam timbre. Dar acum nici nu am timpul necesar si nici n-am cum fiindca stiti bine ca am fost plecata, iar pe vasele de croaziera nu aveam spatiul adecvat pentru asa ceva, iar acum daca m-am mutat din casa in casa, de la socrii la apartamentul in care am stat sase ani, apoi in casa care am construit-o si am vandut-o, si acum in casa actuala mai am cateva interioare de terminat. In concluzie, nu-mi sta gandul la asa ceva.

Care sunt punctele tale slabe?

Daca cineva m-ar jigni s-au mi-ar vorbi intr-un mod mai urat si apoi ar veni cu un buchet de flori, sa-si ceara scuze, m-ar sensibiliza si l-as ierta. In general, gesturile mici pe mine ma impresioneaza. Uite si acum, daca sotul meu Elvis mi-ar aduce o simpla cafea, m-as bucura teribil. Ştiu ca in momentul cand cineva face un gest mic, marunt, fata de mine in momentul acela stiu ca se gandeste la mine. Ei bine, lucrul acesta ma impresioneaza.

Care sunt punctele tale forte?

Punctul meu forte este atunci cand cant. Atunci cand le cant oamenilor la suparare dar si la bucurie si vad ca i-am acaparat cu muzica si vocea mea, sufletul meu este plin de bucurie. Din experienta mea stiu ca atunci cand cant unei persoane sau mai multora o piesa, o melodie care le intra la suflet, ii coplesesc, fiindca este imposibil ca cineva sa nu se regasesca cu intamplari din viata lui in vreo piesa pe care eu le-o cant. Sunt convinsa ca daca le-a placut mai vin si altadata sa ma asculte si sa asculte muzica de buna calitate. Va dati seama ce bucurie am in suflet cand oamenii ne cauta care poate ne-au ascultat anul trecut sau anii trecuti, sa le incantam sufletul cu piesele noastre. Asadar, punctul meu forte este cantatul.

Progresul unui artist, succesul, au neaparata nevoie de un sprijin?

Tinerele talente au nevoie de sprijinul parintilor. Mama mea s-a ocupat de mine in totalitate. Ea a avut initiativa sa urmez o cariera muzicala, ea a vorbit cu unchiul meu sa intru sa cant cu formatia lui, ea l-a indemnat pe tata sa cumpere o statie si sa fie in permanent in preajma mea. Ea a fost pentru mine cea care m-a sustinut din toate punctele de vedere. Cand eram la internatul liceului, venea deseori si-mi aducea mancare. Dupa moartea ei si tata m-a sprijinit si am nevoie in continuare de sprijinul lui. Este foarte important sa ai un parinte sau parintii sa te sprijine moral, sa poti sa urci in cariera ta.

Care este reteta secreta a unui artist adevarat?

Succesul unui artist se intretine prin munca. Fara multa munca nu poti sa tii pasul cu timpul, muzica si cerintele oamenilor. Eu de exemplu invat permanent melodii noi care sunt acum pe piata. La restaurant daca am un client care doreste o dedicatie muzicala, eu i-o indeplinesc, explicandu-le celorlalti ascultatori ca fiecare om daca are o dorinta muzicala trebuie s-o indeplinim si astfel castigam publicul. Generatiile se schimba, muzica se schimba si noi trebuie sa tinem pasul cu trand-ul muzical. Dar cel mai important lucru este sa respecti publicul, sa ai un comportament frumos, sa ai o tinuta vestimentara frumoasa si ingrijita si atunci cu siguranta ai succes. Eu si Elvis am reusit prin comportament frumos, bun simt si multa munca.

Spune-ne cinci lucruri de care ar trebui sa tinem cont cu totii?

In primul rand sa avem credinta in Dumnezeu, nimic nu este fara Dumnezeu, fara El nu putem exista.

Al doilea lucru de care trebuie sa tinem cont in viata sunt copiii. Ei sunt bucuria sufletului nostru, telul nostru in viata. Dupa moartea noastra prin ei ne pastram si noi amintirea vie si ne duce numele mai departe.

Sa ne mentinem educatia pe care parintii nostri ne-au dat-o si sa ne respectam aproapele. Apoi, sa ne ajutam intre noi cu fapta fiindca consider ca prin acest lucru faci o fapta buna si acel om nu te poate uita.

De exemplu, a boteza un copil fara parinti cand se va face mare stie ca nasii lui de botez vor veni mereu la el si are cine sa se intereseze de el. De la o vreme, am inceput sa gandesc pozitiv, sa ignor rautatile celor care mi le trimit si chiar pe oamenii care simt eu ca nu-mi aduc nimic bun.

La ora actuala m-am inconjurat numai de oamenii care imi vor binele, care ii simt aproape de sufletul meu si mi-au dovedit ca sunt buni prieteni. Şi imi merge foarte bine… si in familie, dar si in viata de zi cu zi.

Interviu realizat de Luminita Militaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Name *